Comuniști români în Rezistența Franceză (eveniment, 04.06.2014)

Vladimir Tismăneanu în dialog cu Adrian Cioroianu

Pe data de 4 iunie 2014, la Facultatea de Istorie s-a desfășurat conferința Comuniști români în Rezistența Franceză. Vladimir Tismăneanu în dialog cu Adrian Cioroianu. Profesorul Vladimir Tismăneanu (University of Maryland), el însuși fiu a doi ”ilegaliști comuniști” luptători în Războiul Civil Spaniol, ne-a purtat cu emoție prin complicata și fascinata lume a rezistenței antifasciste europene și a substraturilor sale comuniste.  Cu acest prilej, au fost discutate o serie de teme extrem de importante pentru istoria comunismului românesc și internațional din perioada interbelică şi anii celui de-al Doilea Război Mondial: antifascismul și Parisul, dimensiunea internațională a stalinismului în contextul anilor ’30, prezența comuniștilor din Romania în Franța şi în Brigăzile Internaționale din Războiul Civil din Spania, anul 1939 și șocul Pactului Molotov-Ribbentrop.

S-au discutat  și legăturile Partidului Comunist Francez cu emigranții din întreaga Europă, legăturile PCF cu Moscova, conducerea proto-rezistenței, formarea Grupului Manouchian, relația dintre eroismul de jos, antifascismul spontan și incercările de control comuniste, cu căderile si suspiciunile specifice.  Au fost evocate totodată o serie de figuri marcante ale epocii (Olga Bancic, Cristina Luca, Mihail Florescu, Gheorghe Gaston Marin), examinându-li-se iluziile şi deziluziile, febra romantică şi manipulările staliniste ce le-au marcat destinul.

Louis Aragon a scris poezia Strophes pour se souvenir, dedicată memoriei membrilor Grupului Manouchian, care a inspirat cântecul lui Léo Ferré, L’Affiche rouge:

 

Recomandăm de asemenea volumul memorialistic al lui Vladimir Tismăneanu, Lumea secretă a nomenclaturii: Amintiri, dezvăluiri, portrete (Bucureşti, Humanitas, 2012) , care evocă și frânturi din  lumea ilegaliștilor. comuniști.

 

 
DOWNLOAD: brosura evenimentului
 

Fotografii de la eveniment: